Despre efortul de a vorbi la telefon

telefon antreprenor

Astazi am avut o comanda de onorat si am depus o cerere online de colectare a pachetului catre curierul cu care lucrez. Pentru ca colaboram de cateva saptamani, ii stiu deja programul si stiu aproximativ ora maxima pana cand ar putea sa ajunga la adresa mea: 12.30.

Vad ca este 12.18 si incep sa imi pun intrebari si ma ingrijorez, si nu pentru ca nu ajunge la timp(pentru ca pot oricand sa ma duc personal la depozitul lor), ci pentru ca daca nu ajunge trebuie sa fac un lucru inimaginabil de greu, un lucru care imi duce anxietatea la nivele ridicate, si anume: sa sun. Da, ati citit bine: sa sun.

Adevarul este ca actiunea de a suna este una dintre cele mai detestate actiuni pe care trebuie sa le intreprind pentru a imi dezvolta firma. Sunt constienta ca daca nu mi-as impune limite, daca nu mi-as zice in gand ca “nu pot sa sun, nu pot sun”, firma mea are ajunge mult mai departe. Dar pana la urma, aceasta este personalitatea mea: sunt un introvert, interactiunile cu oamenii mi le imaginez ca si cum trebuie sa inghit un cactus, ca si cum lumea se destrama in jurul meu, ca si cum nimic nu mai are sens pe lumea asta, ca viata devine grea si totul e negru negru negru…

Am observat ca nu am aceasta problema cu persoanele foarte apropriate, in jurul carora ma simt confortabil in orice situatie. In schimb, cu oameni necunoscuti, trebuie sa imi adun mult cojones, sa pot sa vorbesc. Fac un efort inimaginabil, iar la sfarsitul conversatiei, ma simt ca si cum as fi fost la 3 ore de cardio intens una dupa alta, pur si simplu epuizata si am nevoie sa imi incarc energiile, stand singura si gandindu-ma la cate in luna si in stele.

Revenind la situatie, pentru ca sunt o persoana ambitioasa, imi dau seama ca sunt anumite situatii in care sunt obligata sa sun, acele situatii strict necesare si asta imi impinge degetele sa tasteze numarul curierului si sa il sun. Si uite asa in 10 minute, am rezolvat aceasta asa zisa drama: 9 minute cat sa imi scriu pe o hartie speechul cu ce anume sa il intreb pe curier si 1 minut toata conversatia cu el.

Cum disting situatiile strict necesare:

  1. De exemplu daca nu sunam la curier, pierdeam oportunitatea ca pachetul sa fie livrat la timp-> client nemultumit-> pierdere pentru companie
  2. Alt exemplu: am un apel pierdut pe telefonul de munca: nu sun inapoi, pentru ca din experienta am observat ca daca cineva este interesat o sa mai sune o data, si de data asta o sa am telefonul pe LOUD si in apropiere ca sa nu mai ratez apeluri.

Nu este o recomandare, este pur si simplu modalitatea mea pentru a avea cat mai putine apeluri si de a ma simti mai bine in pielea mea.

Daca apelul respectiv nu este o pierdere, atunci nu sun. Da, puteti sa spuneti ca apelul poate sa fie un castig daca as suna inapoi, dar eu nu stiu acest lucru. L-as stii doar daca as suna inapoi, ceea ce nu fac. This is what makes me sleep at night.

3. Ultimul exemplu: un blogger mi-a facut introducere cu o persoana importanta din lumea tv, si in blogosfera si tot ce trebuia sa fac e sa stabilesc un apel telefonic cu acea persoana. Mi se pare ceva foarte interesant si care sigur o sa ma ajute sa imi duc firma mai departe, si o sa ma ajute si sa ma dezvolt personal, chiar ar trebui sa fiu foarte multumita si fericita de aceasta introducere, si sunt. In schimb nu sunt multumita si fericita pentru ca trebuie sa vorbim la telefon, as fi preferat emailul de o mie de ori, pentru ca e locul unde pot sa scriu o fraza, sa o sterg, sa o refac de o mie de ori fara ca nimeni sa bage de seama.

Ce am ales sa fac in aceasta situatie? Sa petrec ore si zile bune in care sa ma gandesc ca trebuie sa sun, ca este lucrul cel mai ok de facut, nu doar pentru mine, dar si din respect pentru bloggerul care si-a facut timp sa imi raspunda si in plus mi-a facut si o introducere binevenita. Am stat aceste ore si zile, pana cand mi-am pus aceasta idee undeva in the back of my head si m-am luat cu altele. In concluzie, NU am sunat; inca am mailul marcat cu stegulet ce cere atentie.

Consider ca nu a fost o decizie buna, am ramas in my confort zone, nu mi-am depasit limitele cum mi-am promis ca o sa fac.

Tot ce imi ramane de facut este sa incerc sa descifrez de unde vine aceasta frica de vorbit si cum pot sa o depasesc. Idei?

3 gânduri despre „Despre efortul de a vorbi la telefon”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s